Încearca orice

O mare pasiune a mea sunt filmele şi asta pentru că ador să descifrez mesajul lor şi să mă inspir din povestea trăită în faţa ecranului. Sunt mulţi ani de când am această pasiune şi mă hrăneşte de fiecare dată, de aceea o dată pe săptămână mergem la film. Este un obicei pe care ni l-am creat şi este evadarea noastră săptămânală.
Au fost puţine animaţii pe care le-am văzut, însă a început să mă cucerească şi acest gen de filme. Am fost plăcut impresionată de ultimele două animaţii văzute acasă în weekend cu prietenii: Zootopia şi Kung Fu Panda 3.

Dacă încă nu ai vizionat acest film, te invit să o faci şi să revii apoi, pentru că vei înţelege mult mai bine această postare! 

Zootopia, a reprodus foarte bine, din punctul meu de vedere, realitatea zilelor noastre.
Chiar am retrăit plecarea de acasă spre marele oraş, cu multe dorinţe şi speranţe în valiză. Această nouă aventură urma să-mi susţină visul. Cu toţii am avut măcar un vis despre ce va fi viaţa noastră când eram mici şi nu am încercat orice, pentru a-l îndeplini. Argumentele celor din jur au fost mai puternice decât imaginea noastră, iar etichetele societăţii ne-au adus pe alt drum. Însă niciodată nu este timpul pierdut pentru a ne întoarce pe drumul visat în copilărie. Da, ni se va părea o nebunie şi de necrezut la început, însă când eşti aliniat cu planul divin, toate lucrurile se potrivesc perfect, iar tu mergi cu valul şi nu contra sa.

Îndemnul filmului este unul clar şi mi se pare foarte potrivit că este adresat copiilor mari şi mici:

  • Luptă pentru visul tău, ridică-te zi de zi oriunde ai fi şi mergi mai departe.
  • Nu renunţa, chiar dacă nimeni nu te susţine şi nu crede în tine.
  • Rămâi fidel viziunii tale de a face bine celor din jur şi dă tot ce poţi pentru acest demers.
  • Suntem unici şi diferiţi şi cu siguranţă avem cel puţin o calitate a noastră care să ne genereze succes
  • Chiar dacă ai ajuns într-o situaţie, pe care nu ţi-ai dorit-o, păstrează-ţi calmul şi observă ce oportunitate aduce.
  • Mergi în fiecare zi la muncă cu entuziasm, pentru a-ţi cunoaşte şi depăşi limitele
  • Nu pune etichete, pentru că fiecare este unic şi special, ca şi tine
  • Tratează cum vrei să fi tratat
  • Ajutor şi susţinere poţi primi de la cine te aştepţi cel mai puţin
  • Fii curajos şi urmează-ţi intuiţia
  • Nu purta pică celor care nu cred în tine, nici în ei nu a crezut nimeni şi au renunţat la dorinţele inimii lor. Mai degrabă arată-le că se poate şi că nimic nu este imposibil.
  • A trăi în armonie şi respect este cheia evoluţiei unei societăţi
  • Oferă dreptul fiecăruia de a-şi asuma responsabilităţi
  • Fiecare are un motiv pentru care reacţionează şi acţionează aşa şi cu siguranţă are nevoie de compasiunea ta
  • Prietenii sunt de mare valoare în viaţa ta, ei sunt cei care cred în tine şi te acceptă aşa cum eşti
  • Părinţii te vor aştepta cu braţele deschise, chiar şi atunci când ai “eşuat”
  • Urmează-ţi inima şi intuiţia!

Astea sunt doar o parte din ideile filmului, pe care le-am reţinut şi de aceea te invit să descoperi Zootopia prin ochii tăi!
Iar piesa Shakirei – Try everything este condimentul perfect şi cireaşa de pe tort!

Aventurează-te cu încredere în fiecare zi a Zootopiei tale! 

Lasa un raspuns/comentariu