Me before you

Este titlul unui film, o dramă romantică, care îmi răscoleşte şi astăzi întreaga fiinţă. Este realizat după romanul cu acelaşi nume de Jojo Moyes şi inspirat dintr-o poveste reală, cea a unui fotbalist din Anglia, care în urma unui accident rămâne paralizat şi ia aceeaşi decizie ca protagonistul filmului.

Dacă încă nu ai vizionat acest film, te invit să o faci şi să revii apoi, pentru că vei înţelege mult mai bine această postare!

Încă de la bun început, prin titlul filmului, suntem invitaţi să urmărim o poveste “de dinainte” a ceva şi astfel primim primul indiciu, prima piesă a puzzle-lului, a iniţierii.

Pentru mine filmul se termină neaşteptat şi chiar revoltător şi asta pentru că sunt o iubitoare de viaţă.

Tot pentru mine sau tot din punctul meu de vedere, acest film este despre ea şi iniţierea sa într-o viaţă mai bună, deşi accentul se pune pe drama tânărului.
De ce spun că este vorba despre o iniţiere?
Pentru că de-a lungul poveştii, doar ea se schimbă şi evoluează, el rămânând la aceeaşi atitudine de la început. Ea îşi depăşeşte limitele, îşi lărgeşte orizontul şi îşi permite un băiat de viţă nobilă.

Este şi povestea, visul oricărei fete, de a se îndrăgosti şi trăi momente unice alături de un prinţ, pe care încearcă să-l schimbe, readucă la viaţă, crezând că dragostea învinge totul.

Aşa este, dragostea învinge totul, uneori chiar şi moartea, însă este vorba de dragostea proprie şi nu a celor din jur.

Deşi tânărul petrece cele mai frumoase 6 luni din noua sa viaţă,  alături de fata zâmbitoare şi plină de viaţă, el se ţine de promisiune şi îşi curmă suferinţa într-o clinică din Elveţia.  Este sfârşitul filmului şi începutul discuţiilor mele.

Pentru mine acest film nu s-a terminat acolo, pentru că am rămas cu o mulţime de întrebări şi lacrimi. Este un film la care am râs şi plâns în aceeaşi măsură.

Da, sunt o plângăcioasă şi îmi place acest lucru, pentru că îmi permite să mă conectez cu povestea privită. Plâng chiar şi la o veste frumoasă, care-mi inundă sufletul de bucurie.

Întorcându-ne la finalul filmului şi la decizia tânărului, nu am cum să nu judec această decizie şi să consider că iubirea de sine nici nu exista. Atunci când te iubeşti, îţi acorzi o şansă la noua viaţă şi încerci să te adaptezi la noua condiţie. Da este greu, dureros uneori, însă totul are un scop şi un sens şi din acest motiv vreau să cred că merită să lupţi pentru tine şi legenda ta personală chiar şi în aceste condiţii.

Dacă toată viaţa ta trăieşti în afara sufletului tău şi te oglindeşti, identifici cu lucrurile materiale, atunci când vine vremea să te priveşti cu adevărat, să stai tu cu tine, nu mai găseşti nimic acolo, ci un simplu gol întunecos. Ai uitat să-ţi întreţii lumina şi să te iubeşti pentru ceea ce eşti şi nu ce ai.

Este normală decizia sa, atâta timp cât toată viaţa şi-a închinat-o exteriorului şi nu interiorului.
Cum ai putea să te accepţi şi iubeşti invalid, când nu te-ai iubit “întreg”?!

Este povestea tuturor, pentru că schimbarea este zilnic în viaţa noastră. Zi de zi avem să mergem mai departe cu această înfăţişare şi să ne iubim mai mult ca niciodată. Fiecare dintre noi are în sine o durere, un ghimpe, o cicatrice, o amintire, care încă nu s-a vindecat, însă aceasta o va face atunci când iubirea de sine este mai mare decât neîncrederea, necredinţa vindecării.

Iubirea poate învinge totul atâta timp cât te iubeşti pe tine!

Pentru că atunci când te iubeşti pe tine, nu-ţi mai permiţi să-ţi faci nici un rău!   

captura-de-pantalla-2015-11-17-a-las-15-51-16

Lasa un raspuns/comentariu