Haina cea mare sau uita-te la mine!

Ah! Ce dor mi-a fost să-ți împărtășesc trăirile mele!

Astăzi vreau să-ți vorbesc despre kilograme, sau despre haina cea mare pe care am îmbrăcat-o inconștient tocmai pentru a-mi atrage atenția! Cu siguranță te vei regăsi pe ici, pe colo, deoarece cu toții mai punem 1- 2kg – sau chiar mai multe – în anumite perioade ale vieții.

Am fost un copil cu o greutate normală, nici slabă, dar nici supraponderală, însă de prin clasa a VI-a, cred, am început să pun câte o haină pe mine. Apoi am slăbit, iar m-am îngrășat, apoi iar am slăbit, iar m-am îngrășat și tot așa până în prezent, când în mai puțin de 3 luni am pus un cojoc de 10kg, după ce timp de 2 ani slăbisem 15-17kg și mă mențineam oarecum.

Bineînțeles că asta a fost una dintre cele mai mari frustrări ale mele; să ajungi de la XS  la XL sau chiar XXL și invers o dată la doi ani nu este tocmai confortabil. Am luptat mereu, de la a ține diete care mai de care, până la a mânca corect și a slăbi, dar nici așa nu a funcționat. Tocmai pentru că sufletul nu a ținut nici o dietă și nici nu a spus ce avea de spus. Nu a fost luat în considerare decât în ultimele luni, când mi-am dat cu adevărat seama că greutatea este un mesaj al subconștientului pentru conștiință. Aceste kilograme vor de fapt să fie văzute cu ochiul minții și ca tu să observi ce sunt ele cu adevărat.

Pentru mine, ele sunt amintirile la care nu vreau să renunț, oamenii care au părăsit această scenă și pe care eu nu vreau să-i abandonez; rănile pe care nu vreau să le închid, furia pe care n-am recunoscut-o, critica pe care n-am băgat-o în seamă și mai ales frica pe care am întreținut-o clipă de clipă. Aceste kilograme sunt un zid, o protecție pentru sinele meu și, mai ales, un scut de puternicie. După ce privesc acest zid/scut, stau și mă întreb dacă mă mai cunosc, dacă știu cine sunt cu adevărat ..

Din dorința de a fi acceptată – pentru că da, asta este dorința cea mare a kilogramelor și nu numai – am ascuns-o pe adevărata Oli, aceea foarte sensibilă, care Nu este..

  • mereu veselă, are și ea momentele ei de tristețe
  • mereu puternică, mai cade și ea
  • mereu luptătoare, mai renunță și ea
  • mereu amabilă, mai are și ea momente când este nepoliticoasă
  • mereu adult, mai copilărește și ea din când în când
  • mereu înțelegătoare, se mai satură și ea și, în fond, nu le poate înțelege pe toate
  • mereu ordonată, mai are și ea momente când este dezordonată.

Oli cea suplă vrea autenticitate și să arunce de pe ea toate greutățile pe care le cară. Nu este responsabilă pentru fericirea nimănui, nu poate ajuta toți oamenii, decât pe aceia care îi cer ajutorul; frica nu-i folosește la nimic, iar aprobarea tuturor nu-i mai este de folos, pentru că a înțeles că doar iubirea și acceptarea de sine este medicamentul și mesajul trimis de autoritatea divină.

Kilogramele ascund un om sensibil, care pune totul la suflet: pe el, pe corpul său fizic care păstrează toate amintirile, cuvintele și momentele dureroase în suflet; care cară fericirea altor oameni și își atribuie responsabilități care nu-i aparțin; care nu uită nimic și care-și dorește să ascundă toate astea, pentru că altfel nu va fi acceptat. Tocmai pentru că în exteriorul său mereu va fi o persoană care să întrebe “dar când ai de gând să slăbești, eu te credeam mai puternică?!”, adică acel buton care activeaza conflictul interior. Soluția nu este să alergi spre o nouă dietă, ci să te întrebi dacă fugi de tine și de care parte din tine, dacă îți este teamă să-ți arăți adevăratul sine și să nu fii respins, dacă rațiunea te vrea slabă, iar subconștientul nu, pentru că altfel ai fi slăbit de mult și te-ai fi menținut la greutatea ideală.

De îndată ce vei accepta acea parte din tine pe care o renegi și o vei îmbrățișa/iubi, ea se va risipi. Rolul său este să te învețe să-ți iubești și părțile mai puțin perfecte, adică să te iubești cu adevărat, nu pe bucăți.

Doar atunci când te vei iubi vei putea face alegeri înțelepte despre cum să îți alimentezi corect corpul. Până atunci, vei alege din frica de a nu încăpea în costumul de baie sau în haina cea nouă sau de a nu te mai place partenerul.

Orice proces de vindecare începe cu iertare, atât de sine, cât și a celor cărora le mai reproșezi ceva și se continuă cu ungerea zilnică a rănii cu recunoștință, meditație și vizualizarea dorințelor. Nu se uită de odihnă, alimentație naturistă, exerciții fizice și recreație. Acesta este procesul pe care mi l-am construit, în urma numeroaselor cărți pe care le-am citit și a prelegerilor la care am participat!

Sunt sigură că, odată dărâmat zidul fricii, ființa de iubire pe care o voi găsi îmi va aduce echilibrul mult dorit!

Te îmbrățișez cu sinceritate,

A ta,

Oli!

 

Lasa un raspuns/comentariu