Arhetip-O Fateta a Intregului-Vizionarul/a

“Tiparele arhetipale conțin cheia pentru cine ești cu adevărat. Cumva, ele știu despre tine, mai multe decât știi tu. Identificându-ți și analizându-ți tiparele arhetipale, ajungi să-ți înțelegi sinele real.

Arhetipurile au fost întotdeauna forța motrice a inconștientului uman – dar ți-ai putea trăi întreaga viață, fără să știi acest lucru. Tiparele arhetipale sunt asemenea unei uși către un tărâm ascuns, către o realitate paralelă. Să descoperi această realitate paralelă în care se află arhetipurile și să înveți despre arhetipurile proprii este o cale de a te întâlni cu tine însuți, poate pentru prima dată. ”

Caroline Myss, Oak Park,2012

Îți cauți esența – adevăratul Sine?!

Atunci descoperă fațetele Întregului, adică arhetipurile, în acest articol, dar și în celelalte 9 publicate anterior: Artistul/a, Sportivul/a, Căutătorul Spiritual, Intelectualul/a, Persoana care poartă de Grijă – Ocrotitorul, Susținătorul/area, Pasionata/ul de modă, Rebela/ul, Leader-ul.


Acest articol face parte dintr-o serie de 12 postări, prezentându-ți cele 12 arhetipuri moderne observate și detaliate de Caroline Myss în cartea sa “Arhetipuri”.

Până acum am trecut în revistă:

  1. Artistul/a
  2. Sportivul/a
  3. Căutătorul Spiritual
  4. Intelectualul/a
  5. Persoana care Poartă de Grijă
  6. Susținătorul/area
  7. Pasionata/ul de modă
  8. Rebelul/a
  9. Leader-ul

Al zecelea arhetip este cel al Vizionarului/ei, Antreprenoarei/ului, Inovatoarea/ul, Pioniera/ul – și reprezintă esența schimbării pentru făurirea unei lumi mai bune, aducând: inspirație, motivație și speranța într-un viitor mai bun.

Câteva exemple de agenți ai schimbării:

  • ecologista Rachel Carson
  • Buckminster Fuller
  • biologul Rupert Sheldrake
  • Carl Jung
  • Gloria Steinem
  • Helen Gurley Brown
  • Bill Gates
  • Mark Zuckerberg
  • Oprah Winfrey
  • Martin Luther King Jr.
  • Paul Newman

Misiunea acestui arhetip este de a aduce viitorul în prezent.

Fiind motorul schimbării, acest arhetip sesizează două forțe ce operează constant în viața noastră, atât în plan individual, cât și colectiv: posibilitățile și probabilitățile din fiecare mediu social – afaceri, finanțe, dreptate socială, medicină, știință, proiectare, modă.

“Dacă acesta este arhetipul tău dominant, este important să-ți amintești că sinele tău intuitiv are nevoie de îngrijire și de timp petrecut în singurătate, în mod regulat. Ai nevoie de timp  de reflecție, mai mult decât crezi, ca să menții liber canalul dintre intuiție și mintea ta conștientă. Aceasta este autostrada pe care circulă viziunile și ideile mărețe, așa că pentru tine e vital să stai liniștit și să asculți. ” Caroline Myss

Dacă ai un vis, indiferent cât de mic este, hrănește-l și ai grijă zi de zi de el ca acesta să crească și să se materializez, aducând un plus de valoare în lume.

Ai încredere în ceea ce dorești să oferi umanității și în felul acesta sorții vor fi de partea ta!

Provocarea specifică – focus pe o viziune până când devine realitate.

De ce această provocare?

Pentru că un vizionar are un entuziasm față de toate ideile care-i curg prin minte și are tendința de a renunța la o idee bună înainte ca ea să rodească.

Îi place atât de mult să vorbească despre idei și se încarcă atât de mult din această acțiune încât are tendința doar să discute despre ele, în loc să le transpună în fapte. Așa că nu căuta pretexte și nu analiza excesiv o idee, indiferent cât de mică este și chiar dacă nu se poate compara cu o viziune revoluționară ca Facebook, penicilina sau IPad-ul – ci dă-i aripi pentru a pleca în lume în formă fizică.

Nu ideea este de vină, pentru că nu s-a materializat ci angajamentul tău față de ea.

Deci.. prinde ideea, creionează-o și aruncă-o în lume pentru a face lumea un loc mai bun!

Lecția universală: să crezi în viziunea ta și să-ți folosești potențialul creativ pentru a schimba viețile celorlalți.

Cei mai mulți oameni se tem de schimbarea care precede o idee genială pusă în mișcare, însă Vizionarii/ele au curajul de a crede în lucrurile imposibile și de necrezut, chiar și atunci când li s-a spus că nu vor reuși.

A avea vise mărețe este un act de credință și curaj, caracteristic acestui arhetip! De aceea lecția universală este fix aceea de a crede în viziunea și ideea în sine, în sursa ei spirituală și în potențialul ei de a schimba viața, a ei sau a altora.

Harul definitoriu – Curajul – ai nevoie de o tărie sufletească pentru a fi un agent al schimbării, indiferent că revoluționezi o întreagă istorie sau doar deschizi un nou drum în viața ta.

Ca să prezinți o nouă idee ai nevoie de curaj, pentru că întotdeauna va exista o formă de opoziție – aceasta este natura schimbării.

“Curajul apare în tine exact atunci când ai cel mai mult nevoie de el.” Caroline Myss

Harul curajului se revarsă în tine în clipa în care ai nevoie de el. Sarcina ta este să ai încredere în el că te va susține la nevoie.

Curajul te ajută de asemenea să faci alegeri corecte?

Cum?!

Păi ascultându-ți instinctul vei lua doar acele hotărâri care ți se potrivesc și care nu-ți compromit integritatea (ca în cazul celor nepotrivite).

Umbra – să-ți folosești greșit puterea vizionară, imaginându-ți negativ viața și rezultatele alegerilor și acțiunilor tale și ale celorlalți.

Nostradamus este exemplul cel mai potrivit al umbrei acestui arhetip – el prevestind încă din secolul XVI viitoare catastrofe ca: molime, inundații, războaie, asasinarea lui J.F. Kennedy, dezastrul navei spațiale Challenger, atacurile teroriste din 11 septembrie, etc.

Toate viziunile trecute pe negativ, care au ca subiect distrugerea globală, autodistrugere, numite și viziuni apocaliptice iau naștere din umbra arhetipului Vizionarului. Șansele să se adeverească sunt de 50-50. În fond viitorul se construiește din ceea ce clădim în prezent și de aceea clipa prezentă este cea mai importantă și unicul moment în care trăim cu adevărat.

De asemenea, atunci când ne imaginăm rezultatul cel mai prost posibil al unei situații curente – este vorba de opera Vizionarului/ei întunecat/e. Este umbra acestui arhetip care o bântuie pe Vizionară cu gânduri despre eșec, înainte ca ea să vorbească despre o idee nouă, căreia își dorea mult să-i dea o formă.

Pentru a contracara umbra ai nevoie să o scalzi în lumină- altfel spus să-ți depășești fricile, trecând la acțiune cu încredere și curaj!

Poveste/ Mit:

  • Căutarea viziunii
  • Futurism
  • Oracolul din Delphi

Aceste mituri scot la iveală faptul că ești în căutare de aprobare și acceptare de sine și că nu ai nevoie de toate acestea pentru a crede și urma cu curaj o idee. Credința este o lecție pe care o înveți, pentru a te încrede în intuiția interioară.

Ai acest arhetip dacă:

  • vii mereu cu idei noi și te întrebi: “Ce-ar fi dacă?…”
  • iubești schimbarea
  • abordezi viața în maniere neconformiste
  • ți s-a spus că ești excentrică și un spirit liber
  • te bazezi pe călăuzirea intuitivă
  • de îndată ce descoperi o problemă, îți imaginezi soluții
  • te gândești la viitor și ți-l imaginezi în cel mai minunat mod – crescând pe zi ce trece
  • nu te întorci în trecut, pentru tine prezentul, dar mai ales viitorul te fascinează

În încheiere, îți prezint o listă a lucrurilor care te vor pune în contact cu latura ta spirituală, dezvoltând pe deplin arhetipul respectiv:

  • conectează-te cu călăuza interioară în singurătate și departe de agitația cotidiană: pădurea și plajele pustii sunt locuri ideale.
  • aventurează-te în necunoscut și fă o activitate nouă
  • instalează-te în locuri din care poți vedea viața cu alți ochi
  • petrece timp cu copiii și ascultă ce au de spus
  • ieși la plimbare- atunci când îți lași mintea și picioarele să rătăcească îți vin idei multe
  • fii optimistă în privința viitorului
  • cultivă-ți curajul de a-ți urma viziunile
  • practică o formă de meditație
  • dă frâu liber creativității
  • fii directă și onestă
  • nu petrece timp în trecut
  • nu-și ignora intuiția
  • nu ceda în fața fricilor- treci peste ele cu credință și curaj
  • fii deschisă față de oamenii, posibilitățile și ideile noi
  • nu urma tendințe- fii tu!
  • concentrează-te pe soluții

Dacă deții acest arhetip în structura ADN-ului tău – ai toate calitățile necesare pentru a avea un impact profund în lume și a produce o schimbare benefică. Fie că-ți imaginezi o nouă versiune a ta sau îi ajuți pe alții să vadă lumea dintr-o perspectivă mai înaltă și mai amplă- vii în mod intuitiv cu idei și soluții inovatoare.

Nu uita că cei mai de succes și creativi inventatori au o listă lungă de idei pe care le-au încercat, dar nu au funcționat- așa că mergi mai departe până reușești să pui pe picioare propriile viziuni!

Eșecul anunță Succesul!

Urmează-ți visele cu entuziasmul unui copil și perseverența unui adult înflăcărat și stăpân pe sine!

Sursă foto1, foto2, foto3, foto4.

Lasa un raspuns/comentariu