“Spiritualitate pentru toti”- Vindecarea!

RO: Hei, astăzi este marți, adică acel moment  când stăm față în față și vorbim despre spiritualitate! Suntem amândoi atât de sinceri, în fond ne-am desprins din aceeași sursă, deci… deschiși unul cu celălalt și dispuși să lăsăm odată cu timpul să se dezlipească de noi toate credințele eronate despre existență.

Este o simplă conversație, în care doar îți aduc la cunoștință ceva ce știi, dar ai uitat sau ignorat acele gânduri de lumină. Cunosc senzația… oare ce să mai cred și în ce, îmi spuneam de atâtea ori. Dar cumva, primeam răspunsul, simțind că direcția în care aleg să merg este o parte din mine și eu din ea – în fond aceasta este creația.

Știi că ți-am pus la dispoziție un formular prin care îmi aduceai la cunoștință ce te frământă, care sunt întrebările tale și prin intermediul acestui articol îți ofeream o parte din răspuns.

Dacă dorești să îmi mai scrii, o poți face aici: Formular Spiritualitate pentru toți!

Și una din întrebările tale s-a tot repetat în mii de forme, căutând cu disperare un răspuns. Dorești să știi cum să te vindeci de dependențe, de boli, de comportamente distructive, de durere, de dor și jale, de nefericire, de un gol imens ce-ți răscolește întreaga ființă. Și nu suntem deloc diferiți – și eu am căutat același răspuns, același “medicament”.

Și am primit acest răspuns după ce am bătut la nenumărate uși, dar abia de curând am bătut cu smerenie și cu o imensă dorință de adevăr. Poate este și despre tine…

-Nu o dată Mi-ai spus că vrei să te vindeci… uneori de o boală, alteori de un comportament agresiv, limitativ, ori de o dependență. Dar M-ai întrebat și atunci când, bifând lista socială de acumulări, ai rămas totuși cu un gol. Aveai “tot”: o familie, uneori poate și nepoți, o casă, mașini, un job care-ți permitea toate acestea, prieteni, faimă, vacanțe exotice, o garderobă impresionantă și multe relații sociale. Aveai tot și totuși M-ai întrebat: “Doamne, de ce nu-s pe deplin fericit?!”

-Doamne, un gol pe care nu știu să-l exprim, încerc să-l astup cu băutură, mâncare, zahăr, droguri, jocuri video, sex, femei, bărbați, proprietăți, bani, haine, vacanțe, copii, boli. Oare de ce nu funcționează? De ce nimic nu mă îndestulează? De ce sunt tot mai pe fugă să astup acest gol interior. Parcă zici că este o gaură neagră. Duce în altă parte și nu aici. Simt că dacă aș intra în ea, controlul nu-mi va mai aparține. Nu vreau să-i dau drumul, dar totuși vreau pace! Vreau să fiu complet!

-Știi dragul meu, de câte ori ți-am întins mâna și nu ai vrut să o prinzi. De câte ori ți-am suflat la ureche, dar nu ai vrut să auzi. De câte ori ți-am luminat privirea, dar lumina te orbea? De atâtea ori, încât nici timpul nu are măsură.

Eu sunt aici… De vei veni spre Mine, Mă vei găsi!

Dar de vei dori independență, nu Mă vei găsi. Am creat lumea să existăm mână de mână. Doar împreună existăm! Doar împreună creăm! Doar împreună suntem Lumină și Adevăr! Pentru că doar împreună suntem un tot!

Și acum te întrebi de ce acest gol, când tot ce vrei este să mergi stingher?

Când vei dori să te întregești, doar caută-Mă și voi apărea să te țin în brațe și împreună să luminăm pământul!

De fiecare dată când te vei opune și chiar răzvrăti să conduci singur lumea ta și a celorlalți, îți uzezi puterea, transformându-o în forță chiar cu prețul vieții tale pământești.

Ești etern, nu te teme, dar din acel unghi plin de furie, frustrare, îngâmfare și minciună, nu vei vedea acest adevăr, ci te vei înrobi și mai tare.

Și din nou îți spun, că nici o închisoare, boală sau chiar moarte nu au fost construite pentru tine, pentru nimeni și doar o simplă chemare, renunțare și smerenie te vor scoate de acolo.

Nu te mai pedepsi – Tatăl tău nu o face. De a făcut-o cel pământean – iartă-l și iubește-l pentru că doar așa Mă vei putea cunoaște, întâlni.

M-ai căutat neîncetat în toate viețile tale și mereu am fost lângă tine, și M-ai găsit dar nu M-ai cunoscut. Pentru că ce crezi tu despre mine, e mai degrabă pământean și plin de moarte. Eu sunt Viața, Lumina, Iubirea și Pacea! Acolo mă vei găsi și doar în clipa prezentă! Eternitatea este însușirea amândurora – timpul este doar un spațiu de creștere! Folosește-l doar pentru a-ți aduce aminte CINE ȘI CE EȘTI!

Deci, Fiule, vindecarea începe cu adevărul, smerenia și chemarea ta să te ajut! Să te ajut cu toate iluziile în care ți-ai vândut suflarea. Pentru că de fiecare dată când ai fost egoist, neiertător și plin de frici, te-ai îndepărtat de sursa puterii tale.

Te vindeci când te uiți pe tine și îl pui pe cel de lângă tine mai presus de drama vieții tale!

Te vindeci când cu smerenie accepți că singur nu poți lumina pământul.

Te vindeci când recunoști că ți-ai țesut atât de multe pânze de păianjen încât te-ai prins și tu în ele.

Te vindeci când ai înlocuit resentimentul, asasinul spiritual, cu iertare. Pentru că, dragul Meu, resentimentele sunt combustibil permanent pentru văpaia greșelilor și alimentarea păcatelor. Din aceste sentimente insidioase se nasc toate formele de boală spirituală, iar oamenii nu sunt doar bolnavi mintal și fizic, ci și spiritual.

Te vindeci când toate secretele, gândurile și faptele întunecate le-ai adus la lumină. Te-ai căit de ele și ai vrut să le îndrepți.

Te vindeci și te completezi când egoismul a capitulat, iar altruismul și compasiunea au preluat controlul. Atunci când cu adevărat te-ai regăsit și ai oferit umanității din ce ești și ai fost creat să fii – Lumină, Iubire, Pace, Bucurie!

Timpul nu contează, așa că atunci când ești pregătit, te vei regăsi! Eu mereu te voi aștepta să te trezești din somnul adânc iluzoriu.

Ai fost creat dintr-un singur material, nu încerca să te convingi de contrariu, pentru că nu vei reuși. Te-am creat împreună cu Mine, nu separat!

CONCLUZIE:

… vindecarea este abdicarea ego-ului și încoronarea iertării și iubirii!

Soluțiile se nasc odată cu problema, în concluzie există deja tot ce ai nevoie, rămâne doar să admiți că singur nu poți și ești neputincios fără Dumnezeu!

~Gloria in Excelsis Deo!~

Photo.

 

Lasa un raspuns/comentariu