“Spiritualitate pentru toti”- Resentimentele

RO: Bine te-am regăsit la discuția noastră săptămânală despre spirit – miezul fundamental al existenței noastre. Am început seria aceasta de articole cu: povestea și nevoia ce au dat naștere acestui proiect – “Spiritualitatea pentru toți”, scopul vieții, ce este și ce nu este spiritualitatea, vindecarea cea tot căutată, iar astăzi continuăm dialogul cu asasinul spiritual – resentimentele.

Ai resentimente pentru ceva sau cineva?

Stai!

Înainte de a răspunde la această întrebare, hai să vedem ce reprezintă acest cuvânt:

RESENTIMÉNT s. antipatie, aversiune, ostilitate, pornire, repulsie, (livr.) repugnánță, resimțământ.

RESENTIMÉNT, resentimente, s. n.Sentiment ostil față de cineva, provocat de o nemulțumire mai veche; dușmănie, ură, pică, antipatie, resimțământ.

Resentimént n., pl. e (fr. ressentiment, d. ressentir, a simți pe urmă; it. risentimento. V. resimt). Aducere aminte despre o lovitură cu dorința de răzbunare: a păstra resentimentul unei ofense.

-definiții Dexonline

Deci.. îți resimți în vreun fel trecutul? Ai amintiri care trezesc în tine dorința de răzbunare? Dar amintiri sau persoane care îți sunt antipatice? Trecutul și prezentul sunt pentru tine un spațiu de recunoștință, iubire și pace sau din contră sunt încărcate cu repulsie, critică, ostilitate, nemulțumiri, dușmănii și ură?

De ce oare nu te vindeci, găsești răspunsuri la întrebări, te bucuri cu adevărat de prezent și te focusezi doar pe el?

..Pentru că ai acumulat benevol straturi de sentimente toxice, care au format un zid de separare între tine și adevăratul tău Sine, pe acesta din urmă ținându-l departe, așa cum îi îndepărtezi și pe cei din jur. Ai închis întunericul și ai îndepărtat lumina.

Și ținând cont că altarul interior este ca o plantă ce are nevoie de lumină – aceasta fiind Sursa amândurora – iar tu îl/te ții în întuneric, departe de lumină, cum crezi că ai putea să te vindeci și să devii conștient de toate acestea?

Vezi de ce se spune că resentimentele sunt asasinul spiritual?

Pentru că sunt otravă pură atât pentru suflet, cât și pentru minte și corp.

Trezirea spirituală începe cu iertarea, care presupune aducerea la suprafață a resentimentelor, conștientizarea că ele reprezintă doar reacția ta la acele evenimente și nicidecum adevărul despre ele și, în final, acceptarea necondiționată a propriei persoane. Nu-ți face griji că nu știi cum să ierți – de îndată ce vei trece prin procesul de sinceritate, smerenie și adevăr despre propriile sentimente toxice, vei realiza că te ierți de fapt pe tine.

Și poate vei ajunge în punctul în care ai lista clară în față, ți-ai recunoscut greșelile, gândurile limitative, sentimentele joase și totuși nu știi cum să faci saltul final și să ierți toate acestea.

Secretul este simplu… doar cu ajutorul lui Dumnezeu faci pașii finali întotdeauna. Doar El te poate ajuta să-ți reamintești că ești fără de păcat și doar crezând acest fapt poți lumina pământul. Dar ai răbdare, parcurge drumul și nu te gândi la final, pentru că vine de la sine atunci când intenția este plină de bunăvoință. Și în ceasul al 12-lea dacă te vei căi, vei fi salvat.

Vezi tu… asta este o capcană. Mereu ne concentrăm pe finalul drumului și nicidecum pe clipa prezentă, pe primul pas, pe 24 de ore, pe acum… întotdeauna este despre atunci… atunci în trecut sau viitor. Dar acolo nu este viață, doar aici poți începe cu adevărat ceva. Nu este suficient să iei o decizie mental, este necesar și să treci la acțiune.

Fă primul pas și recunoaște că ai acumulat o multitudine de resentimente, iar dacă nu, înseamnă că deja te bucuri de o sănătate radiantă, o viață împlinită din toate punctele de vedere, abundență, seninătate, pace sufletească și o iubire desăvârșită pentru tot și toate.

Eu am avut și încă am, de aceea și tot acest drum.

Resentimentele mele ascund lumina lumii din mine și mă țin departe de iubire și mai ales de cei din jur. Departe de vise, de pace, de bucurie, de vindecare, de lumină.

Tot acest bagaj la care nu am vrut să renunț îmi face deplasarea și drumul greoi și mai ales îmi întunecă viziunea. În loc să am o privire clară asupra vieții, mă face să văd totul în alb și negru. Viziunea este colorată și mai ales luminoasă, acel tablou la care aspirăm cu toții.

Nu îmi trebuie acest bagaj, acest cadavru al trecutului – dacă mă uit în interiorul său sigur car pământ greu și nimic mai mult. Dar de ce m-aș uita înăuntru? Asta m-ar elibera– să văd că nu mai este nimic acolo și că prefer să mă agăț de o minciună. Astăzi cu toții ne-am schimbat și, dacă nu observ această diferență, este pentru că am rămas cu mintea în trecut.

Resentimentele sunt întotdeauna despre trecut! Iar dacă ai persoane pe care trebuie să le ierți, sau cu care ies scântei când te întâlnești, înseamnă că îți amâni lecția și creșterea spirituală.

Resentimentele stau la baza tuturor dependențelor, comportamentelor limitative, goanei noastre din prezent spre viitor sau trecut, relațiilor defectuoase, bolilor, eșecului, accidentelor.

Resentimentele sunt vină deghizată.

Renunță acum la ele și eliberează-te din robia întunericului. Dă voie luminii să intre și să oxigeneze rănile – vindecarea este un atribut al iubirii și iertării! Nu te mai amăgi să crezi că aceste afirmații sunt doar povești. Încearcă și convinge-te singur, eu nu o voi face, pentru că faptele tale nu sunt responsabilitatea mea.

Iertarea este de fapt procesul de a scoate resentimentele la suprafață, la lumină și vânt, spre a fi vindecate!

CONCLUZIE:

Treci acum la acțiune!

Fiecare zi este importantă- nu doar 2 zile pe săptămână când practici yoga sau doar atunci când călătorești – viața este doar despre ACUM!

Dacă faci ceva pentru sufletul, mintea și corpul tău doar 1 dată pe săptămână, lună, an, dă-mi voie să-ți spulber iluzia și să-ți spun că este egal cu zero. Tu trăiești ACUM nu atunci!

Viața este doar despre ACUM!

Timpul ți-a fost dat doar pentru ACUM, nu pentru atunci – poți crește doar cu pasul pe care-l faci în prezent.

Doar cu acest pas! Doar în prezent!

Treci acum la acțiune și scoate la suprafață toate RESENTIMENTELE!

Adu la lumină tot întunericul și acesta se va spulbera într-o clipită!

Ai încredere – cum? Cu practică și bunăvoință pentru adevăr, lumină și iubire!

~Gloria in Excelsis Deo!~

Photo

Lasa un raspuns/comentariu