Cararea Acceptarii de Sine

RO: Dragul meu prieten,

Astăzi am simțit nevoia să mă destăinui ție și să-ți împărtășesc câteva conștientizări despre propria-mi persoană.

Acest articol este o introspecție în urma unei afirmații care a rămas în mintea mea de când am primit-o din partea unei persoane care nu mă cunoștea personal, ci doar din pozele de pe Facebook.

Afirmația suna în felul următor: “Doar zâmbetul este ca cel din poze!”

Nu a fost o afirmație de critică sau judecată, ci din punctul meu de vedere conținea un mare adevăr. Așa este, doar ochii și zâmbetul nu mi s-au schimbat în tot acest timp, ba din contră au radiat și mai multă lumină și veselie.

Mergând această afirmație ca o piesă pe repeat în mintea mea, am realizat că nu am fost pe deplin sinceră cu tine în legătură cu aspectul corpului meu fizic.

În prezent, nu mai arăt ca în pozele de acolo, de fapt nici nu am mai dorit să apar în poze, decât în cele făcute de mine, pentru că nu m-am simțit confortabil în corpul meu până acum.

Da, nu am fost pe deplin sinceră cu tine și nici cu mine. M-am izolat pentru că nu m-am simțit pregătită să mă cunoști așa cum sunt în prezent.

DA!

Nu m-am regăsit nici o clipă în acel corp și m-am temut atât de mult să fiu judecată, criticată și respinsă din cauza sa, încât am preferat să pun accentul în această perioadă pe ceea ce mă definește de fapt cel mai mult- gânduri, idei, zâmbete, sentimente, trăiri.

Înainte de a mă îngrășa făceam o mulțime de poze, care reprezentau de fapt propria-mi mândrie despre înfățișarea fizică. Altfel spus puneam accentul 100% pe aspectul meu fizic în relația cu mine și cei din jur. Practic mă iubeam în funcție de kilogramele și imaginea pe care o afișam. Avem o relație cu mine și cei din jur construită pe condiționare și efemer și nicidecum pe divinul din mine și tine.

Și ținând cont de toate astea este de la sine evident că m-am temut îngrozitor că odată ce înfățișarea armonioasă a dispărut- aprecierea și iubirea oamenilor va păli odată cu ea.

Dar, mi-am dorit atât de mult să fiu autentică și să renunț la control o dată pentru totdeauna, încât mi-am luat inima în dinți și am fost dispusă să renunț la tot pentru asta.

Nu a fost ușor, dar a meritat, pentru că toate gândurile mele pline de frică, au dispărut instant ba mai mult s-au transformat în mii de aprecieri și laude la adresa mea.

În weekend am cununat a doua pereche de fini și pentru prima dată am vrut să fiu eu și să nu mai încerc să fiu pe placul nimănui din nici un punct de vedere, dar mai ales fizic. Oricum nu puteam fugi/ascunde de această întrevedere. Am stat la poze și pentru prima dată după mult timp mi-am făcut curaj să public pe contul de Facebook o poză cu mine din cap până în picioare.

Bineînțeles că observațiile oamenilor nu au încetat să apară pentru că nemaivăzându-mă de ceva timp, au presupus că am luat în greutate în scurt timp și că probabil sunt însărcinată.

Nu, nu sunt! Dar curând voi fi, pentru că ne dorim enorm și acel timp a sosit!

Interesant mi s-a părut și răspunsul mamei, care m-a indignat puțin, zicând că ciocolata trebuie și ea să fie mâncată de cineva și că sedentarismul își spune cuvântul. Am simțit că încercă să găsească un țap ispășitor sau ceva pentru a mă scuza în fața acelei persoane pentru că am luat în greutate.

Nu este așa.. Nu este nimeni de vină, nici eu, nici ciocolata, ci este doar un episod din viață de care aveam absolută nevoie pentru a mă dezvolta atât din punct de vedere personal, dar mai ales spiritual.

Era necesar să mă accept în toată splendoarea mea și să fiu autentică cu cei din jur, punând accent pe interior și nicidecum pe exterior.

Și așa s-a și întâmplat – astăzi consider că sunt mult mai mult decât un corp, am ajuns să nu mai pun preț pe efemer și să strălucesc mai mult ca niciodată.

Astăzi consider că luatul în greutate a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla – pentru că în această călătorie l-am întâlnit pe Dumnezeu, ce a devenit altarul corpului meu.

Astăzi nu mai idolatrizez “biserica”, construcția, forma ci iubesc fondul, altarul, miezul, creatorul.

Așa că dragul meu prieten, pentru că așa te consider, nu un simplu cititor, să știi că nu ai să găsești același corp în prezent, dar ai să întâlnești un suflet mult mai plin de viață, bucurie, iubire și pace ca înfățișarea din trecut.

În funcție de pe ce pui preț vei întâlni-fie un corp rotund, fie un suflet luminos și plin de bucurie.

Frumusețea este o stare mentală și de spirit și nicidecum un produs fizic.

Astăzi știu mai mult ca niciodată că eu sunt spiritul ce îmbracă corpul și nu corpul care umblă adormit prin lume!

Cel mai frumos accesoriu este acceptarea de sine!

Astăzi sunt gata să renunț la dependența mea de aspectul fizic, pentru că știu că sunt mult mai mult decât atât. Sunt un Fiu al lui Dumnezeu, născut din Iubire, Pace și Bucurie nemărginite.

Astăzi sunt Lumină, dragul meu frate!

Astăzi și pentru totdeauna suntem Lumină!

Suntem parte din Abundența și Sănătatea divină!

Iartă-mă că m-am ascuns de tine!

Iartă-mă că m-am ascuns de iubirea și acceptarea ta, presupunând că ai să îmi refuzi vindecarea.

Iartă-mă că în felul acesta ne-am refuzat iubirea unul altuia!

Ia-mă în brațe și Iubește-mă, sunt tot eu, iar de astăzi suntem numai amândoi!

“Paradoxul este că atunci când mă accept exact aşa cum sunt, mă schimb.”Carl Rogers

~Gloria in Excelsis Deo!~

Photo Source.

 

One comment on “Cararea Acceptarii de Sine

  1. felicitari pentru constientizare si sincertate 🙂 daca toti am reusi sa acceptam toate partile din noi ce frumos ar fi…

Lasa un raspuns/comentariu