Sursa Sanatatii Fizice

RO: Este joi și, așa cum te-am obișnuit de ceva vreme, astăzi te invit să privești dintr-un alt unghi laitmotivul articolului de față, și anume: SĂNĂTATEA!

Cred că a venit timpul să vedem cu alți “ochi” acest cuvânt, pentru că ceea ce gândim manifestăm în exterior. Altfel spus, fiecare definiție, emoție, rațiune pe care o atribuim unui cuvânt devine exterior mai devreme sau mai târziu.

De fapt, tot ce emitem este energie, iar înaintea cuvintelor din acest articol au fost și sunt numeroase idei și gânduri.  Din idei, credințe, sentimente și gânduri se naște TOTUL, pentru că totul nemanifestat este mental și spiritual. Planul fizic este suma interiorului, de aceea SĂNĂTATEA FIZICĂ scoate în evidență SĂNĂTATEA MENTALĂ și toate gândurile noastre despre noi, Dumnezeu și umanitate.

Deci, dacă îți dorești o sănătate fizică de lungă durată, este imperativ necesar să începi să te uiți la toate gândurile pe care le nutrești despre viață.

Moartea este un gând, iar simpla sa existență în mentalul nostru colectiv ne cauzează dezechilibrele mentale și emoționale, creând boli.

Resentimentele sunt din aceeași categorie de gânduri precum moartea, perpetuând trecutul și făcând-ul prezent iar și iar. Practic, prin aceste resentimente nu faci altceva decât să te privezi de oxigenul numit PACE și IUBIRE!

Ego-ul este cel mai toxic dintre toate, fiind acel gând care ne-ar reda libertatea, puterea, unitatea și abundența pe care le-am pierdut când am gustat din pomul cunoașterii binelui și răului.

Întreaga noastră viață este bazată pe trezirea minții noastre și aducerea la lumină a acestui gând numit ego plin de frică, moarte, întuneric, resentimente și mândrie spre a fi spulberat.

În toate acestea stă sănătatea noastră radiantă la toate nivelurile sale!

Corpul fizic este prelungirea mentalului.

Dacă este ceva discordantă în exteriorul tău, inclusiv în corpul fizic, vindecarea vine doar din gândurile minții noastre, din pacea și iluminarea sa.

SĂNĂTATEA FIZICĂ scoate în evidență SĂNĂTATEA MENTALĂ!

Și stai liniștit, mare parte din umanitate se află într-un stadiu de transformare, puțini fiind cei care ating iluminarea într-o singură viață. Dar cum totul se acumulează și nimic nu se pierde, fiecare pas pe care-l faci spre o armonie mentală este ca un bănuț ce-l pui în pușculiță. Mai devreme sau mai târziu, pușculița se va umple iar grația divină ți se va revela..

Dacă începi să lucrezi doar cu partea ta fizică, te vei pierde și mai mult în iluzie, prinzându-te în propria pânză.

De ce?

Simplu…

Tu nu ești un corp!

Ci deții unul pentru a te manifesta pe pământ.

Corpul tău este Avatarul gândurilor, sentimentelor, ideilor și credințelor tale!

Corpul tău trăiește datorită energiei vitale din el, iar această energie este lumina, iubirea și pacea. Cu cât ele se diminuează din mentalul tău, cu atât energia vitală scade, iar corpul se “dezumflă”, moleșindu-se, pierzându-și rațiunea de a trăi.

Deci…

Sănătatea este suma ideilor, gândurilor, sentimentelor și credințelor tale!

Sănătatea este energia predominantă a minții tale!

Sănătatea este Gândul Minții Infinite!

Moartea nu există – Fiul lui Dumnezeu este liber și așa va fi de-a pururea.

Contrariul îl accepți doar tu ca formă de pedeapsă!

Lucrează cu tine și scoate la suprafață toți demonii! Nu te speria de ei, pentru că nu există de fapt, iar o dată ce-i aduci la lumină se transformă în viziuni pline de înțelepciune. Dacă în schimb le faci jocul, temându-te de ei, te vei adânci și mai mult în frică, teroare și depresie. Doar Lumina există restul sunt coșmaruri pe care doar tu le accepți și le dai viață!

Boala noastră a tuturor este dependența de gândurile joase, întunecate și pline de frică și mândrie! Când vom renunța la ele, vom găsi Raiul care nu a plecat nicicând!

Sănătatea vine din Lumină și este Iubire Necondiționată!

Dumnezeu este Calea nu.. paracetamolul, țigara, paharul, prăjitura, mașina, profesia, etc..

Iar Dumnezeu nu este o ființă limitată, plină de ranchiună și dictatură, ci este Minte Vie Infinită!

Dumnezeu este Gândul Omniprezent ce conține Lumină, Iubire și Pace!

Îți dorești o sănătate fizică armonioasă?

Atunci lucrează cu tine pentru a transforma… toate acele gânduri limitative din mentalul tău!
Toate acele cuie care te țin captiv pe cruce!

~Gloria in Excelsis Deo!~

Photo Source.

Lasa un raspuns/comentariu