Cine, Ce și Cum Suntem?!?

RO: Hei,

Astăzi îți propun să devenim conștienți de răspunsul uneia dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii: “Cine, Ce și Cum Suntem?!?”

Conștientizarea răspunsului acestei întrebări reprezintă scopul existenței și numeroaselor încarnări. A ști doar informativ aceste aspecte, fără a le pune în practică, nu îți va aduce nici o transformare sau iluminare. A lumina răspunsurile înseamnă a le trăi conștient la toate nivelurile.

Dar la un anumit nivel, adică în subconștientul colectiv, se află un gând, o credință cum că suntem atât oameni, cât și lumină; atât buni, cât și răi; atât bucurie, cât și tristețe; atât iubire, cât și ură, adică dualitate – o luptă neîncetată dintre bine și rău.

Nu există trei răspunsuri diferite, ci doar unul singur: Cine= Ce= Cum= fii ai lui Dumnezeu!

Dumnezeu Și-a creat fiii după chipul și asemănarea Sa: adică omul cuprinde atât forma, cât și fondul – omul cuprinde întreaga creație, pentru că doar el poate crea precum Tatăl Său.

Înainte ca Dumnezeu să ne dea viață, ne-a creat un templu, un avatar din țărână. Noi nu suntem țărâna, corpul, fizicul, ci esența templului. Noi suntem energia ce se deplasează prin lume cu ajutorul acestui trup.

Altfel spus, fiul lui Dumnezeu nu este o personalitate, un trup sau un șir de însușiri în antiteză, ci este ansamblul creației lui Dumnezeu, moștenitorul Cerului, Lumina Luminii.

Noi suntem Lumină, Iubire, Pace și nu un cumul de stări opuse. Nu suntem duali – nu am avea cum – am fost creați doar de Dumnezeu, iar Dumnezeu este Lumina Absolută și niciodată lipsa acesteia.

Credem în dualitate, pentru că credem că Dumnezeu nu ar fi Totul, că ar exista ceva dincolo de El și nu în plus, ci în minus.

Faptul că ne considerăm duali, denotă alegerea noastră de a nu accepta identitatea de fiu al lui Dumnezeu și a ne crea propria identitate plină de carențe și fantasme.

Dar adevărul rămâne întotdeauna adevăr și nu se va preschimba niciodată în coșmarurile minții noastre și mai devreme sau mai târziu va ieși la suprafață. Adică la un moment dat cu toții ne vom accepta moștenirea și vom accepta că suntem tot și că nu există minusuri sau antiteze.

Lumina, Iubirea și Pacea nu au opus, ci lipsesc din acele gânduri contrare și aparent adevărate!

Nu există nici o luptă între bine și rău.

De ce?

Pentru că răul nu a fost creat, nu există. Răul este doar o lipsă a Iubirii. Nu are sens. Dacă crezi că are sens vine fix din puterea de creator cu care te-a înzestrat Dumnezeu.

Când vei aduce lumină, conștiință în/la aceste gânduri fără sens va rămâne doar adevărul, adică puritatea și pacifismul fiilor lui Dumnezeu.

Deci, răspunsul celei mai vechi întrebări a omenirii este unul singur:
suntem Fii lui Dumnezeu și nicidecum lutul.

Suntem Esență, Viață, Armonie, Iubire, Pace, Bucurie, Speranță, Iertare, Compasiune, Abundență, Lumină, Adevăr, Credință, Unitate, Sănătate și Acceptare Necondiționată.

Suntem ceea ce ne-a creat Tatăl nostru și nu gândul creației noastre!

Suntem unitate și niciodată dualitate!
Dualitatea este doar un gând de frică, iar frica este o lipsă.

Creația lui Dumnezeu este completă, deci lipsa nu există și nu are sens!

Suntem fiii lui Dumnezeu și nu suntem buni sau răi.

Suntem compasiune și altruism!

Suntem Iertare și adevăr!

~Gloria in Excelsis Deo!~

Photo Source.

Lasa un raspuns/comentariu