Inconsecventa

Mi s-a părut maxim de important să discut și cu tine despre acest gând, care spune foarte multe despre starea în care ne-am aflat cu toții la un moment dat și care ne-a limitat preț de câteva clipe.

În primul rând hai să disecăm un pic acest gând: inconsecvență, adică schimbător, instabil, nestatornic.

Practic inconsecvența este de fapt lipsa consecvenței și a determinării.

Deci inconsecvența este lipsa credinței în viziunea ta!

Mai simplu spus, nu suntem consecvenți atunci când nu credem în ceea ce facem sau în rezultatul final. Ne îndoim de calitatea și reușita viziunii și ajungem să eșuăm înainte de a încerca.  

Știu destul de bine acest gând și mai ales lipsa credinței în idealul, visul tău.

Și eu am trecut prin acest gând de frică, dar pe măsură ce am continuat drumul, dedicându-mă celorlalți și oferind necondiționat, credința s-a conturat în cea mai frumoasă binecuvântare- aceea de a mă alinia cu adevărul din mine.

Inconsecvența merge mână în mână cu Superficialitatea și asta pentru că nu credem în frumusețea din noi, ceilalți și lume. Nu credem în puterile noastre, în iubire, pace, eternitate, principii sănătoase și mai ales nu credem în esență și în divinitate. Nu credem adevăr, artă și creativitate. Nu credem în viață, pentru că nu credem în noi!

Inconsecvența este Necredință!

Inconsecvența este teama de neacceptare și supraviețuire!

Inconsecvenţa reprezintă pierderea identității noastre.

Ne camuflăm pentru a ne păstra imaginea pentru cei din jur, dar ne felul acesta ne pierde identitatea de Sine! Dorești să știi cine ești, atunci renunță la deghizări!

Ne considerăm mici și fugim să ne adăpostim în superficialitate și automat că dacă ne investim energia și puterea în efemer ne lipsește determinarea de a aduce în planul fizic dorințele noastre.

Efemerul este undeva jos, iar aspirațiile noastre sunt în Cer- cum oare poți urca constant dacă energia și privirea îți sunt în “jos”? Pentru a urca, a te reîntoarce la potențialul tău ai nevoie de energie și mai ales credință că vei reuși. Ai nevoie să rămâi cu privirea, mintea, energia în “Cer”, adică să crezi în viziunea ta!

Credința în noi și în divinitate ne va reda coloana vertebrală, făcându-ne de neclintit!

Când urmăm cu iubire și devotament adevărul devenim o stâncă eternă, redevenim ceea ce suntem și am fost dintotdeauna- curaj, bunăvoință, creativitate, bucurie, abundență, tonus, spontaneitate, sănătate, împlinire.

Hai să recapitulăm și să ne concentrăm atenția asupra faptului că atât superficialitatea, cât și inconsecvența sunt gânduri de necredință, nesiguranță, frică, apatie, negativitate și limitare a potențialului nostru nelimitat. Da, prin aceste două gânduri de frică devenim ignoranți și ne închidem într-o bulă renunțând la adevărata viață, cea a idealurilor noastre.

Pilonii consecvenței sunt iubirea pentru ceea ce faci și punerea în slujba comunității visul tău!

Îți spun din proprie experiență că atunci când ridici mai sus de propria persoană beneficiile muncii tale, consecvența devine felul tău de a fi! Pur și simplu te trezești pentru a dărui, iar atunci când oferim din tot sufletul nostru curgem odată cu energia universului și nu împotriva ei!

Dacă inconsecvența este lipsa credinței în viziunea ta, este de la sine înțeles că dacă dorești să îți îndeplinești viziunea trebuie să crezi în ea. Doar credința în ea te va motiva zi de zi!

Este posibil să nu crezi de bun început, de aceea este important să mergi indiferent de orice, să te ridici și să continui chiar și atunci când nu ai pic de dorință de a continua. Și dacă acestea nu funcționează, atunci dedică-ți visul tuturor celor care au nevoie de el. Trezește-te clipă de clipă pentru a-i inspira pe cei din jur, pentru a le oferi un alt punct de vedere, pentru a colora altfel lumea!

Inconsecvența este lipsa iubirii pentru tine și cei din jur!

Inconsecvența este lipsa credinței în Adevăr, Etern și Divinitate!

Inconsecvența este doar un gând de frică și se dizolvă atunci când nu-ți mai urmărești interesul personal, pentru că consecvența înseamnă autenticitate și compasiune!

Consecvența este manifestarea esenței!

~Gloria in Excelsis Deo!~

Photo Source.

Lasa un raspuns/comentariu